Ce am vazut in piata ?

Written by Simion ILIE. Posted in Diverse

Am fost în piață în fiecare zi, de la început. Vă pot spune cu mâna pe inimă că am văzut la proteste oameni FRUMOȘI. Nu #golani, nu #răgălii, nu #imbecili, nu #manipulați, nu #violenți, #nuAȘA!

Nu-i cunosc personal și nici nu este nevoie, e suficient să te plimbi printre ei și să sesizezi acea lucire în ochi pe care ca profesor o sesizam instant la copiii curioși și dornici să reușească în viață. 

Ce-am inteles eu pana acum de la oamenii astia care protesteaza ?

1. Oamenii au iesit in strada pentru un ideal, nu pentru ei

Asta face și frumusețea și forța manifestației ! În piață nu se scandează să se „dea” ceva, ci să se retragă! Cei care stau ore în șir în ger în fiecare seară, vă garantez că au ce mânca, iar alternativa de a sta acasă în canapeaua comodă să se uite la un serial mișto le-a trecut prin cap... dar ceva nu i-a lăsat să eșueze în egoismul propriului confort. E acolo o solidaritate care se manifestă inclusiv la nivel simbolic! Nu se caută un câștig direct, material, nimeni nu a ieșit acolo ca să-și salveze cumva pielea sau ca să obțină 200 de lei în plus la salariu sau la bursă! 

Continue Reading

Opreste AutoBUZUL ! Ordonanta 13 pe intelesul tuturor

Written by Simion ILIE. Posted in Diverse

Mă tot frământă gândul de a găsi un mod simplu de a explica pe înțelesul oricui situația relativ complexă în care ne aflăm în acest moment.

Ideea mi-a venit amintindu-mi de un proces tenebros care amesteca politicieni, procurori, judecatori. Cazul a fost supranumit în presă „motorul și curentul” după niște replici verosimile apărute în stenogramele de la dosar. Pentru că nu mă simt suficient de versat pentru a continua metafora „motorului electric” ce, pur și simplu, recunosc, mă depășește, vă propun o analogie ceva mai ușor de înțeles cu un motor diesel.

Imaginați-vă România ca pe un autobuz. Cetățenii sunt pasagerii. Unii au ales (a se citi votat) cu bună știință autobuzul în care au urcat, alții l-au luat pentru că nu au găsit altul mai bun, altii l-au luat pentru că autobuzele pe care le luaseră inițial au făcut pană, iar alții pur și simplu se regăsesc în el din întâmplare. Unii pasageri și-au plătit biletul la urcare (plătesc impozite), alții au diverse gratuități (copii, studenți, pensionari), iar alții au ales să călătorească „pe nașpa”.

Dar toți au încredere că șoferul nu îi va izbi în primul copac.  Nici șoferul nu intenționează asta pentru că ar fi un gest sinucigaș.

Pentru că e cursa mai lungă, se schimbă șoferii (alegeri). Totul se derulează relativ calm, într-un climat mai degrabă firesc. Totuși, la un moment dat, în miez de noapte, șoferul cel nou virează brusc pentru a intra pe o stradă lăturalnică, neasflatată, fără nicio legătură cu ruta convenită. În timp ce șoferul părea că se ocupă de alte treburi importante, îi cere unui coleg (ministrul de justiție) să alimenteze autobuzul cu niște combustibil dubios (a se citi Ordonanța 13) de la canistră, furnizat de niște „băieți”, fără nicio o siguranță că motorina e de calitate (fără avize CSM, parchete, fără dezbateri publice reale etc). 

Continue Reading

Felicitari pentru romanii „vii” !

Written by Simion ILIE. Posted in Diverse

Pentru mine ziua de astăzi a fost una emoționantă ! Atunci când am văzut atâția români „vii” stând la coadă ore în șir pentru a vota, am fost mișcat sincer !

Ati avut recent ocazia sa stati recent la o coada ?

Întâmplător am stat recent aproximativ 2 ore la o coadă la telecabină pentru a urca să văd Sfinxul și asta s-a întâmplat doar pentru că niște prieteni dragi au insistat să nu renunțăm... A fost însă o experiență penibilă care mi-a amintit brusc de puținile dăți când am stat la coadă la pâine în epoca de tristă amintire.

Continue Reading

De ce Romania nu e competitiva?

Written by Simion ILIE. Posted in Diverse

Romania CGI 76 competitie competitivitate Potrivit ultimului clasament internațional (2012-2013) realizat pe baza Indexului de competitivitate globală (GCI), România se află pe locul 78 din 144 de țări în ceea ce privește competitivitatea, în scădere cu un loc față de anul trecut. Ca element de referință, imediat după noi, pe locul 79 se află Botswana.  Itemii luați în considerare sunt multipli…(instituții, infrastructură, mediul macroeconomic, piața muncii, sistemul educațional etc) pentru cine dorește să aprofundeze subiectul, poate consulta raportul de competitivitate globală in extenso.

Sa vedem padurea dincolo de copaci

După ce citești acest raport cu multe cifre riști să nu mai vezi pădurea din cauza copacilor, de aceea nu mă voi lăsa atras în capcana tetrapiloctomiei (despicatul firului de par).

Continue Reading

Evenimente

Organizez evenimente și particip la evenimente. Când vreau să promovez un proiect, nu mă feresc de media. Uneori am și imagini sau înregistrări de la prestațiile mele publice :)

Detalii...

Contact

Dacă ai o sugestie, o propunere sau o întrebare, nu ezita să mă contactezi  prin intermediul formularului dedicat !

Contact