Mă tot frământă gândul de a găsi un mod simplu de a explica pe înțelesul oricui situația relativ complexă în care ne aflăm în acest moment.

Ideea mi-a venit amintindu-mi de un proces tenebros care amesteca politicieni, procurori, judecatori. Cazul a fost supranumit în presă „motorul și curentul” după niște replici verosimile apărute în stenogramele de la dosar. Pentru că nu mă simt suficient de versat pentru a continua metafora „motorului electric” ce, pur și simplu, recunosc, mă depășește, vă propun o analogie ceva mai ușor de înțeles cu un motor diesel.

Imaginați-vă România ca pe un autobuz. Cetățenii sunt pasagerii. Unii au ales (a se citi votat) cu bună știință autobuzul în care au urcat, alții l-au luat pentru că nu au găsit altul mai bun, altii l-au luat pentru că autobuzele pe care le luaseră inițial au făcut pană, iar alții pur și simplu se regăsesc în el din întâmplare. Unii pasageri și-au plătit biletul la urcare (plătesc impozite), alții au diverse gratuități (copii, studenți, pensionari), iar alții au ales să călătorească „pe nașpa”.

Dar toți au încredere că șoferul nu îi va izbi în primul copac.  Nici șoferul nu intenționează asta pentru că ar fi un gest sinucigaș.

Pentru că e cursa mai lungă, se schimbă șoferii (alegeri). Totul se derulează relativ calm, într-un climat mai degrabă firesc. Totuși, la un moment dat, în miez de noapte, șoferul cel nou virează brusc pentru a intra pe o stradă lăturalnică, neasflatată, fără nicio legătură cu ruta convenită. În timp ce șoferul părea că se ocupă de alte treburi importante, îi cere unui coleg (ministrul de justiție) să alimenteze autobuzul cu niște combustibil dubios (a se citi Ordonanța 13) de la canistră, furnizat de niște „băieți”, fără nicio o siguranță că motorina e de calitate (fără avize CSM, parchete, fără dezbateri publice reale etc).