Doar de bine …

de Simion ILIE
1,K vizualizări 2 minutes read

Am 44 de ani, sunt căsătorit cu o femeie minunată și avem împreună doi copii care ne umplu viața cu frumusețea, prospețimea și voioșia lor.
Am avut șansa să fac multe studii, atât în țară, cât și în străinătate, iar asta mi-a deschis mintea și sufletul.
Sunt licenţiat în filologie şi în ştiinţe administrative, dar curiozitatea m-a făcut să studiez și Ştiinţele informaţiei şi comunicării, domeniu pe care l-am aprofundat în cadrul unui Master la una din cele mai bune universităţi din Franţa şi din lume.

Din 2009 am fost implicat în scrierea și implementarea de proiecte cu finanțare europeană, ocupând atât poziții de expert cât și de manager de proiect. Cea mai importantă realizare profesională în acest domeniu a fost obținerea finanțării și apoi implementarea completă a unui proiect complex de 3 ani cu un buget de 5 milioane de euro. Din 2013 sunt certificat internațional Project Management Professional (PMP) de către prestigioasa organizație internațională Project Management Institute (PMI).

Din 2018 coordonez departamentul de achiziții publice din cadrul Ministerului Finanțelor unde sunt gestionate proceduri complexe de achiziție publică (în mare parte din domeniul IT&C) cu o alocare bugetară de aproximativ 30 de milioane de euro anual.

Lista scurtă

Dacă ar trebui să sintetizez câteva dintre cele mai importante competențe ale mele, cred că, în acest moment, lista scurtă ar suna cam așa:

  • planificarea și implementare de proiecte
  • evaluarea de proiecte
  • achiziții publice
  • livrarea de cursuri de project management și achiziții publice
  • utilizarea tehnicilor şi metodelor de cercetare calitativă şi cantitativă (interviu, chestionar, focus)

S-ar putea să-ți placă...

Add Comment