– „ACUM mi-l comand și eu! E prea tare!” se aude exclamând unul dintre cei doi prieteni aflați pe terasă. Accesează site-ul de tricouri cu mesaje, intră pe cel dorit, care este identic cu al prietenului său și apasă pe butonul Adaugă în coș. Un clinchet plăcut îi confirmă efectuarea plății! Imediat se poate vedea relaxarea de pe chipul său și o fărâmă de fericire abia perceptibilă. Pune telefonul cu fața în jos pe masă și continuă conversația, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Recunoașteți scena, nu-i așa? Fie ați fost voi protagonistul, fie ați fost prietenul acestuia sau pur și simplu ați asistat la astfel de scene de nenumărate ori. Că a fost vorba despre un tricou, o carte, un ceas, un gadget sau orice altceva ce poate fi cumpărat acum cu foarte mare ușurință chiar dacă vânzătorul e uneori și la zeci de mii de kilometri distanță. Un singur click, o singură atingere pe telefon sau tabletă… aceasta reprezintă pentru noi o normalitate a timpului pe care îl trăim.
Dar haideți să dăm timpul înapoi, cu aproximativ 20 de ani, și să ne amintim de celebrul serial ”Dallas”. Când urma să fie difuzat un nou episod pur și simplu lumea dispărea. Nu mai erau decât câțiva trecători răzleți pe străzi și aceia aflați în mare grabă spre casă pentru a nu pierde episodul. Cât timp rulau scenele era liniște peste tot, pentru ca apoi, după ce se încheia episodul, străzile să revină la viață și vecinii să vorbească cu patimă despre ce a mai făcut JR și Sue Ellen și să anticipeze gândul scenaristului pentru următoarea vizionare. Era o fervoare ce ținea de faptul că se instala o perioadă de așteptare până la următorul episod, căci pe atunci nu exista noțiunea de Binge, sau de descărcare imediată a episoadelor.
Acum sau peste 15 minute?!
La sfârșitul anilor 60, Walter Mischel, pe atunci cercetător de la Universitatea Standford, a făcut un experiment în care copii cu vârste fragede (media de vârstă 4 ani și șase luni) erau puși în fața următoarei alegeri : să mănânce o bezea sau o prăjitură imediat sau să aștepte 15 minute pentru a primi 2 bezele/prăjituri.
Care credeți că a fost rezultatul experimentului ?
Aproximativ o treime dintre participanții la studiu au fost capabili să aștepte suficient astfel încât să primească recompensa mai mare, iar două treimi au preferat satisfacția imediată, manifestând ulterior semne de rușine cu privire la decizia luată.
Experimentul „bezelei” ne duce cu gândul la modelul freudian al psihicului uman (elaborat anterior, în 1923) ce are o structură trialogică: sinele, eul și supra-eul. În viziunea lui Freud:
- Sinele este partea complet inconștientă, impulsivă, copilărească a psihicului care operează pe principiul „plăcerii” și este sursa impulsurilor și mișcărilor de bază; ea caută plăcere și satisfacție imediată;
- Eul este o componentă ce își extrage puterea din Sine, în timp ce încearcă să-l controleze, asemenea unui călăreț pe un cal;
- Supra–eul este ca un supraveghetor al psihicului, ce monitorizează activitatea și face judecăți de valoare care ne determină să ne simțim buni sau răi în legătură cu comportamentul nostru.
Tot de la Freud aflăm că în primii ani de viață, Sinele este cel care ne guvernează în mod exclusiv, principiul plăcerii fiind dominant, dar, pe măsură ce creștem, principiul realității se impune, aceasta traducându-se de cele mai multe ori în necesitatea de a amâna o plăcere imediată pentru o satisfacție ulterioară „promisă” de rațiune.
Iar ceea ce este mai interesant de-abia urmează.
În 1988 și 1990 subiecții din experimentul de la Stanford au fost reanalizați în cadrul a două studii de follow-up, ajungându-se la concluzia interesantă că acea capacitate de a amâna plăcerea imediată pentru o recompensă mai mare, dar „întârziată”, depistată la o treime din copiii experimentului se corelează pozitiv cu alte aspecte ce indică succesul în viață, cum ar fi rezultatele bune obținute la testele de admitere la facultate.
Mai mult, în 2011 o parte dintre subiecții experimentului au acceptat să facă niște analize imagistice avansate ale creierului, rezultatul indicând faptul că la subiecții cu rezistență mai mare la tentații cortexul prefontal („sediul rațiunii”) este mai activ, în timp ce subiecții cu rezistență mai scăzută la „ispite” înregistau o activitate mai intensă în zona centrală a amigdalei („sediul impulsurilor primare”).
Orice este la un click distanță?!
Pentru copiii născuți după anul 2000 – Milenialii – ce am povestit la începutul articolului este preistorie. Ei așteaptă să se termine un serial pentru a putea mai apoi să facă binging un weekend ca să-l vadă cap coadă, satisfăcându-și dorința fără pauze.
De când se știu ei există Google care le răspunde la majoritatea întrebărilor instantaneu… Practic, fără să ne dăm seama poate, toate aspectele vieții noastre sunt influențate de mediul tehnologic în care trăim care pare să stimuleze un sine din ce în ce mai dezinhibat avid de satisfacții imediate (în engl. „instant gratification”).
Veți spune că este firesc. Acesta e noul peisaj și trebuie să ne acomodăm cu noile realități.
Spre exemplu, comercianții de bunuri și servicii se adaptează vremurilor: închid magazinele off-line și deschid altele „la un click distanță”, iar nativii digitali fac cumpărături și plăți online cu o lejeritate extraordinară (volumul comerțului on-line din România a crescut cu peste 40% față de anul precent – 7,6 milioane de euro au fost cheltuiți on-line în fiecare zi din 2017)
Banii s-au dematerializat, par ireali și tot ecosistemul comercial actual parcă lucrează pentru adormirea simțului rațiunii care încă mai încearcă timid să ne chestioneze cu privire la utilitatea și chiar oportunitatea reală a unora dintre achizițiile pe care le facem.
O prietenă ne povestea cum puștiul ei de zece ani a cumpărat parole și scurtături pentru „arderea etapelor” într-un joc online pe telefon ce au costat părinții mai bine de 500 de euro într-o singură zi.
Dacă mergeți la Therme sau la Disney Land veți descoperi un sistem foarte bine pus la punct prin care nevoile/ dorințele/ plăcerile/ capriciile clienților să fie satisfăcute imediat, iar realitatea notei de plată să fie resimțită mai târziu. Toate plățile se fac prin simpla apropiere a unei brățări de niște dispozitive electronice, iar socotelile sunt făcute… la final. Cardurile au trecut și ele masiv la versiunea contactless. Pierdeam prea mult timp cu introducerea codului pin format din 4 cifre.
Și totuși…
În toate palierele vieții noastre primim totul instant, atunci când apăsăm pe un buton sau pe un ecran?! Toate succesele pot fi obținute instantaneu și cu un minim efort?
La toate întrebările noastre găsim instantaneu răspuns pe Google? Când avem de rezolvat o problemă complexă a cărei soluție nu se găsește pe YouTube cum procedăm?
Dar atunci când pentru obținerea unui rezultat vizibil este nevoie de muncă, analiză, reflecție luni în șir? (mi-e și frică să scriu ani)
Un exemplu concret pe care am ocazia să îl observ frecvent la beneficiarii Asociației EXE îl reprezintă învățarea unei limbi străine. Unii cursanți se așteaptă ca după un curs de 30 de ore s-o vorbească fluent, iar dacă rezultatul nu apare imediat, se instalează frustrarea și abandonează cursa lungă. Nici măcar varianta online a cursei nu rezolvă problema pentru că și acolo rata de abandon e foarte mare.
Cum facem față unor situații concrete din viața de zi cu zi ?
În primul rând trebuie să acceptăm că lumea evoluează și nu se pune problema să ne întoarcem la „Sclava Isaura”. Istoria ne demonstrează că lumea nu s-a împiedicat de „paseiști”.
Apoi se impun câteva acțiuni concrete, de tipul:
Să ne folosim din plin de binefacerile tehnologiei pentru a scăpa de tot felul de corvoade inutile ce ne răpesc mult prea mult timp. Exemplul de sezon cel mai bun e plata impozitelor la ghișeu în condițiile în care există opțiunea cvasi-instantanee a plății on-line pe Ghiseul.ro. Toate facturile de utilități pot fi de asemenea plătite on-line în câteva minute (sau chiar prin debit direct), iar timpul câștigat astfel poate fi folosit în alte scopuri, mult mai pline de însemnătate pentru fiecare dintre noi.
Dar… să evităm a fi victime facile ale tentațiilor„ieftine”, ale manipulărilor subtile sau chiar grosolane ce ne exploatează fără scrupule înclinația „copilărească” pentru recompense imediate.
Să ne impunem rațional să nu mai verificăm din minut în minut e-mailul sau rețelele sociale doar de dragul micilor zgomote produse de notificările ce descarcă în noi o mică doză de endorfine. De cele mai multe ori la capătul scroll-ului infinit nu se află nimic.
Să le dăm copiilor un mic buget săptămânal /lunar (adaptat în funcție de vârstă) pe care să și-l gestioneze singuri (sub supravegherea noastră distantă), pentru a-i ajuta să își reprezinte valoarea banilor și pentru a le oferi ocazia de a strânge o sumă de bani, pe parcursul unei perioade mai lungi de timp, în așa fel încât să își poată cumpăra jucăria dorită.
Să ne întrebăm și noi de fiecare dată dacă ne este cu adevărat necesară noua achiziție sau o luăm doar de dragul de a cumpăra, din plictiseală, pentru că o are și prietenul sau pentru că sunt reduceri și e păcat să ratăm ocazia.
Să conștientizăm că lipsa competențelor în domeniul digital, „noua alfabetizare” cum i se mai spune, nu este o fatalitate. Putem oricând să facem o formare. Putem învăța lucruri noi la orice vârstă. E un exercițiu chiar recomandat pentru creierul nostru.
În final aș vrea să reflectăm la faptul că oricât de grăbiți am fi, cele mai importante satisfacții din viață (familie, copii, casă, carieră…) sunt cele care nu vin imediat.
Articolul a fost publicat și pe Republica.ro.
