Managementul timpului in achizitii publice

de Simion ILIE
0 comentariu

Acest curs de managementul timpului focalizat pe problematica achizițiilor publice cu o durată de 16 ore se adresează practicienilor (manageri și executanți) care activează în domeniul achizițiilor publice, dar simt că au nevoie să-și îmbunătățească competențelor de planificare și gestionare a procedurilor de achiziție publică, celor care vor să descopere bune practici și soluții eficiente la problemele de management al timpului cu care se confruntă zi de zi în activitatea lor profesională.  În egală măsură, se adresează celor care nu cunosc încă domeniul achizițiilor publice, dar aspiră să-și găsească un loc de muncă în compartimentele de achiziții publice organizate la nivelul autorităților contractante.

Cursul este gândit pentru cei care au job, programul fiind adaptat (vineri după amiaza și în weekend). Programul detaliat va fi transmis persoanelor înscrise.

Arii de cunoștințe abordate

Cursul este gândit în așa fel încât să nu irosească timpul participanților prin lungi pledoarii teoretice fără aplicabilitate practică. Cursanții vor învăța de la un practician cu rezultate dovedite în domeniu. Focusul este pe exemple, spețe, studii de caz, participanții fiind încurajați în egală măsură să împărtășească din experiența proprie. Cursul are o puternică componentă aplicativă (80% practică, 20% teorie), abordând următoarele teme:

  • Prioritizarea achizițiilor;
  • Estimarea efortului și repartizarea lui echilibrată în echipă;
  • Estimarea duratei proceselor de achiziție;
  • Tehnici și instrumente de management al timpului;
  • Monitorizarea și evaluarea activității de achiziții;
  • Acțiuni preventive și corective;

Competențe dobândite

La finalul cursului participanții vor fi capabili să:

  • realizeze o prioritizare corectă a proceselor de achiziție publică;
  • utilizeze instrumente adecvate pentru repartizarea uniformă a efortului în echipă;
  • estimeze durata unui proces de achiziție și să întocmească calendarul procedurii;
  • accelereze anumite etape din cadrul unei proceduri;
  • culeagă date relevante despre procesele de achiziții;
  • preîntâmpine / elimine blocajele întâmpinate în cadrul proceselor de achiziții;

Avantajele managementului timpului

Participanții la curs vor descoperi că „timpul pierdut” 😉 la curs le va aduce multiple beneficii imediate. O bună gestionare a timpului conduce la o eficiență și productivitate îmbunătățite, mai puțin stres și mai mult succes în activitatea profesională și personală.

Trainer curs consilier achiziții publice

Simion ILIE

Simion ILIE cunoaște foarte bine problematica achizițiilor publice,  în prezent având funcția director general adjunct în Ministerul Finanțelor unde coordonează departamentul de achiziții publice. Este trainer specializat la Institutul Național de Administrație  și profesor asociat la SNSPA în cadrul  cursului post-universitar de achiziții publice. Are  o certificare internațională de Project Management Professional (PMP) încă din 2013 și crede că ingredientul secret al cursului de managementul timpului în achizițiile publice ar putea fi tocmai faptul că tratează achizițiile publice din perspectiva managerului de proiect.

Garanție

Trainerul va acorda în mod GRATUIT feed-back și îndrumare  pentru un proces de achiziție publică realizat de cursanți în următoarele 3 luni după finalizarea cursului.


Te interesează? Exprimă-ți intenția de a participa!

Are you a human after all ? + 23 = 30

Related Videos