Este etic ca un profesor să-și sfătuiască elevii să studieze în străinătate?

de Simion ILIE
37 vizualizări

Pentru a răspunde la întrebarea dacă este etic ca profesorii să sfătuiască elevii să studieze în străinătate, consider că mai întâi ar trebui să pornim de la rolul profesorului în scoală. Dacă rolul profesorului ar fi acela de „gardian” al status-quo-ului, de „contabil” al cheltuielilor de educație ale statului, de birocrat, atunci opțiunea de a sfătui un elev să „dezerteze” sistemul național de educație pentru a integra un sistem diferit ar putea părea imorală.

Dacă însă am vedea rolul profesorului ca un „antrenor” care să ajute elevul să-și atingă potențialul maxim, ca un „aprinzător de lumină” pentru sufletul copilului aflat poate într-un moment de derivă și de întrebări, atunci opțiunea morală ar fi, în opinia mea, să-i dea elevului cât mai multe informații obiective și să-l ajute să ia o decizie ce-i îi va facilita drumul spre desăvârșirea intelectuală și spirituală.

În parcursul meu am întâlnit atât „birocrați”, cât și „dascăli lumină”.

Prin anul 2000, urmare a unui afiș postat la avizierul Universității, mi-am depus candidatura pentru a beneficia de o bursa Erasmus – singura pentru Franța și pentru profilul meu din cadrul universității în care studiam– iar în urma procesului de selecție destul de serios în care a fost luată în calcul media generală de la toate examenele din anul anterior și media la cele două examene de limbă franceză (scris și oral), am obținut locul I în competiție. Profesorul responsabil de implementarea programului de schimburi, care ar fi trebuit să mă sprijine cu informații și poate, chiar cu recomandări și sfaturi, pentru acest parcurs, a dovedit contrariul, aducându-mi în față tot felul de motive pentru care nu ar fi meritat să plec la studii în Franța, invocând chiar și veniturile modeste ale familiei mele, ce nu ar fi putut suplimenta eventuale perioade „de foame” din acel an de studiu.

Și din această perspectivă, a studentului dornic pe de o parte să se perfecționeze la o universitate foarte bună din Occident, dar apăsat pe de altă parte de vorbele unui profesor cu experiență care picta în sumbru perioada de studii în străinătate, am simțit nevoia unei alte opinii. Una avizată, nu cea a familiei, care mă sprijinea necondiționat, dar nu trecuse printr-o astfel de experiență.

Pe acest fond a avut loc discuția cu doamna profesor S. Dima, care în acel moment de întrebări și temeri în care mă aflam, a fost nu doar profesionistul, ci mai ales omul care sfătuia un tânăr aflat în fața a două drumuri.

Îmi aduc aminte clar și acum replica domniei sale atunci când îi expuneam temerile mele „Simion, nu-ți pot promite că nu vei face foamea! Este posibil să ți se întâmple asta! Dar nu poți rata o astfel de oportunitate, oricât de multe necunoscute sunt în momentul de față!” Sunt convins acum că acea discuție s-a numărat printre cele care mi-au schimbat destinul, pentru că decizia mea categorică a fost aceea de a nu renunța la bursa obținută cu greu și de a mă duce să studiez pentru un an în Franța.

Într-adevăr bursa a întârziat la început vreo 6 luni, au fost și momente dificile, extrem de formatoare pentru mine ca om, peste care am trecut ajutat și de entuziasmul specific vârstei, însă rezultatele finale ale acelui an de studiu, care m-au plasat printre primii studenți dintre cei două sute din an, în marea lor majoritate francezi, m-au făcut să simt că alegerea a meritat pe deplin.

În concluzie, investiția în educația unui copil are mereu, dar mereu un ROI (Return On Investment) pozitiv. Poate, aparent, la un nivel strict contabil, sistemul care a contribuit la educația unei bucăți din parcursul unui tânăr, matematic, pare că pierde dacă acesta decide să-și continue parcursul în altă parte, dar, din experiența mea, în final statul are numai de câștigat dacă ajută copii/tinerii să-și atingă potențialul maxim, chiar și atunci când acest lucru presupune ca ei să meargă să studieze în străinătate.

Mesajul meu de final este că în Școala9dascălii lumină”, aceia al căror profesionalism este dublat și de umanitate, sunt vitali în dezvoltarea copiilor, tinerilor cu care ei lucrează, căci, prin ghidarea lor inspirată, realmente pot face diferența în viața unora dintre ei ajutându-i să-și atingă potențialul maxim.

Acest articol reprezintă o contribuție la un articol mai vast publicat de platforma Școala9 pe care vă invit să-l citiți în întregime.

S-ar putea să-ți placă...

Lasă un comentariu

+ 37 = 41

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web.