Într-o țară unde peste jumătate din populație consideră că direcția în care ne îndreptăm este greșită, iar principalul motiv identificat este modul în care suntem guvernați, devine imperativ să examinăm în profunzime cauzele acestei percepții și să propunem soluții posibile. Prezentul articol își propune să disece unele dintre problemele cronice ale administrației publice românești și să ofere câteva posibile soluții pentru reformarea sistemului.
Procesul legislativ – un labirint al intereselor obscure
Procesul de elaborare și avizare a actelor normative în România seamănă mai degrabă cu un bazar oriental decât cu un mecanism rațional de guvernare. În spatele ușilor închise, argumentele cedează locul intimidării, iar interesul public devine o noțiune abstractă, sacrificată pe altarul intereselor de grup.
Este important de înțeles că administrația publică nu poate decât să aplice legea, iar dacă legea e făcută prost, funcționarii n-au niciun mijloc de a se împotrivi. Or, obsesia actuală a celor care au trecut de etapa furatului grobian este să „fure legal”, inserând în legislație portițe care pot fi activate la nevoie. Acest fenomen transformă legea dintr-un instrument de ordine socială într-un mijloc de perpetuare a privilegiilor și inechităților.
Pentru a contracara această tendință, este necesară o reformă radicală a procesului legislativ cu dublu scop: 1) scurtarea duratelor de adoptare a legilor și 2) implementarea unui mecanism real de elaborare colaborativă a legislației cu o participare activă a experților și a societății civile în toate etapele procesului.
Scurtarea duratelor de adoptare a legilor în Parlament nu este o problemă simplă, ea este identificată și la nivel european, recentul raport Draghi evidențiind o durată inacceptabilă de 18 luni necesară pentru adoptarea unor norme la nivelul legislativului european, dar rezolvarea ei ar trebui să conducă implicit la limitarea utilizării ordonanțelor de urgență. Problema esențială cu ordonanțele de urgență nu este doar aceea că reprezintă o adevărată încălcare a separației puterilor în stat, ci faptul că procesul lor de avizare și adoptare este mult mai ușor de influențat de interese străine de interesul public.
Credem că un început de soluție ar fi: a) renunțarea la „fauna neprofesionistă” din jurul parlamentarilor și înlocuirea acesteia cu profesioniști dovediți în domeniul lor de activitate, b) implementarea unei platforme digitale de elaborare colaborativă a legislației, care să permită inclusiv consultarea publică reală. c) introducerea unor termene stricte și a unor mecanisme clare de luare a deciziilor.
Politizarea administrației – cancer al eficienței publice
Numirile politice în funcții-cheie din administrație au transformat multe instituții publice în fiefuri ale incompetenței și iresponsabilității. Deciziile luate de persoane fără expertiză relevantă se propagă ca undele unui cutremur, afectând milioane de cetățeni. Prezența în sistem a unor persoane incompetente, dar bine conectate politic, erodează încrederea publicului și sabotează eforturile colegilor competenți.
Pentru a combate acest fenomen, este necesară implementarea unui sistem de recrutare și promovare în sistemul administrativ bazat exclusiv pe merit. Acest sistem ar trebui să includă concursuri naționale standardizate pentru intrarea în funcția publică. La acest moment există o inițiativă de reformă prin PNRR, au fost făcuți pași buni în acest sens, dar proiectul pilot ar trebui urgent generalizat, căci altminteri pașii concreți în direcția reformei par a fi ușor reversibili.
Ulterior admiterii în funcția publică, ar trebui să existe pe bune un sistem de evaluare continuă și promovare bazat pe realizări concrete și competențe demonstrate. Deși legislația prevede și în acest moment obligativitatea obiectivelor SMART, realitatea este că, în covârșitoarea lor majoritate, aceste obiective sunt de tipul „să fie bine, să nu fie rău”.
De asemenea, pentru că „peștele de la cap se-mpute” ar fi esențială introducerea unor contracte de performanță pentru demnitari, înalții funcționari publici și funcțiile de conducere, cu obiective clare și măsurabile. În acest fel, aceste categorii de funcționari ar avea tot interesul să „cascadeze” obiectivele proprii la echipele pe care le-ar coordona și să urmărească mult mai activ ritmul de realizare.
Cultura organizațională – între birocrație și inovație
Cultura actuală din multe instituții publice românești este marcată de evitarea responsabilității și rezistența la schimbare. Funcționarii se refugiază adesea în proceduri, ignorând rezultatele reale ale activității lor. Această mentalitate se manifestă în multiple forme, creând un mediu de lucru ineficient și frustrant atât pentru angajați, cât și pentru cetățenii care interacționează cu aceste instituții.
Un exemplu clasic este funcționarul care refuză să ia o decizie fără aprobări multiple, chiar și în situații unde are autoritatea necesară. Acest comportament se manifestă prin trimiterea dosarelor „mai sus” sau „pe circuit” pentru avizare/aprobare, chiar și pentru cele mai minore decizii. Rezultatul? Cetățeanul este plimbat între birouri, iar rezolvarea unor probleme simple poate dura săptămâni sau chiar luni. Desigur, funcționarii au ajuns la acest tip de comportament pentru că au fost sistematic „reduși la tăcere” de politruci puși politic în fruntea lor, iar comportamentul actual este o formă de adaptare la acest mediu.
Introducerea unor sisteme informatice noi este adesea întâmpinată cu ostilitate chiar de zona de conducere, care ar trebui să asigure leadershipul pentru asemenea schimbări. Obișnuiți cu metode învechite vor găsi scuze pentru a continua să lucreze „pe hârtie”, invocând motive precum „sistemul nu funcționează” sau „e mai sigur așa”. Această atitudine duce deseori la dublarea muncii funcționarilor de execuție, inconsistențe în baze de date și întârzieri în procesarea informațiilor.
Comportamentul „capul plecat sabia nu-l taie” este larg răspândită. Mulți funcționari preferă să nu ia nicio inițiativă, de teama consecințelor în cazul unei greșeli. Acest lucru duce la stagnare și la perpetuarea unor practici ineficiente, doar pentru că „așa s-a făcut întotdeauna”.
Frecvent se întâlnește o atitudine super defensivă față de feed-back. Când cetățenii sau superiorii oferă feedback negativ, reacția tipică este una defensivă. În loc să vadă feedbackul ca o oportunitate de îmbunătățire, mulți funcționari îl percep ca pe un atac personal, ceea ce duce la rezistență și mai mare la schimbare.
Aceste comportamente și atitudini creează un mediu de lucru toxic și ineficient, care subminează încrederea publicului în instituțiile statului și reduce dramatic calitatea serviciilor oferite. Pentru a schimba această realitate, este necesară o abordare holistică care să vizeze atât structura și cultura organizațională, cât și mentalitatea individuală a funcționarilor publici.
Pentru a schimba această paradigmă, este necesară o abordare pe multiple planuri, ne-ar trebui mult spațiu pentru a dezvolta, așa că ne limităm la câteva idei fezabile:
- Transformarea digitală a proceselor birocratice prin eliminarea redundanțelor, suprapunerilor, neconcordanțelor.
- Crearea unor „laboratoare de inovație” în cadrul fiecărei instituții publice majore, unde echipe interdisciplinare să poată experimenta cu noi abordări în furnizarea serviciilor publice.
- Introducerea unui sistem de recompensare a inițiativelor de succes, inclusiv premii financiare și oportunități de dezvoltare profesională pentru funcționarii/echipele de funcționari care propun și implementează soluții inovatoare.
- Organizarea regulată de evenimente, unde funcționari publici, experți din mediul privat și cetățeni să colaboreze pentru rezolvarea unor probleme specifice ale administrației.
Concluzii
Problemele administrației publice românești sunt profunde și interconectate, dar nu insurmontabile. Soluțiile propuse necesită voință politică, resurse și, mai presus de toate, un angajament colectiv pentru schimbare. Fiecare dintre noi poate și trebuie să devină un agent al schimbării, promovând excelența, integritatea și inovația în serviciul public.
Reforma administrației publice nu este doar o necesitate tehnică, ci o condiție sine qua non pentru progresul României și ar putea deveni, dintr-o povară, un motor al dezvoltării naționale.
