O analiză a hotărârii CJUE în cauza C-652/22

Într-o hotărâre semnificativă din 22 octombrie 2024, disponibilă deocamdată doar în limba franceză, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a clarificat regimul juridic aplicabil operatorilor economici din țări terțe care participă la proceduri de achiziții publice în Uniunea Europeană. Cauza C-652/22 a avut ca obiect un litigiu între o societate turcă, Kolin Inşaat Turizm Sanayi ve Ticaret AȘ (denumită în continuare Kolin), și autoritatea de control a achizițiilor publice din Croația. Din punctul meu de vedere de profesionist în domeniul achizițiilor publice sunt foarte interesante și concluziile avocatului general, domnul Anthony Collins, disponibile inclusiv în limba română, însă articolul de față se limitează la decizia CJUE.

Contextul cauzei vizează o procedură de achiziție publică pentru construcția unei infrastructuri feroviare în Croația, cu o valoare estimată de aproximativ 271 milioane euro. După ce contractul a fost atribuit unui grup de societăți europene (Strabag), societatea turcă Kolin a contestat decizia, invocând prevederile Directivei 2014/25/UE privind achizițiile publice sectoriale.

În analiza sa, CJUE a subliniat că participarea operatorilor economici din țări terțe la procedurile de achiziții publice din UE este guvernată de un principiu fundamental: doar operatorii din țările care au încheiat acorduri internaționale cu UE, garantând accesul reciproc și egal la piețele de achiziții publice, beneficiază de dreptul la tratament egal cu operatorii din UE.

Curtea a evidențiat că, deși dreptul UE nu interzice participarea operatorilor din țări terțe la procedurile de achiziții publice, aceștia nu pot invoca prevederile Directivei 2014/25/UE pentru a solicita un tratament egal cu operatorii din statele membre UE sau din țările care au încheiat acorduri specifice cu Uniunea.

În cazul particular al Turciei, deși Protocolul adițional la Acordul de asociere UE-Turcia prevede o deschidere progresivă a piețelor de achiziții publice, această deschidere nu s-a materializat încă prin măsuri concrete. Prin urmare, operatorii economici turci nu pot invoca un drept la tratament egal în procedurile de achiziții publice din UE.

O contribuție semnificativă a hotărârii constă de asemenea în clarificarea competenței exclusive a UE în domeniul reglementării accesului operatorilor din țări terțe la piețele de achiziții publice din Uniune. Statele membre nu pot adopta reglementări proprii în acest domeniu, acesta fiind parte integrantă a politicii comerciale comune a UE.

Hotărârea subliniază că, în absența unor acte adoptate la nivelul UE, entitatea contractantă are libertatea de a decide dacă admite participarea operatorilor din țări terțe și poate stabili modalități specifice de tratament care să reflecte diferența obiectivă dintre situația juridică a acestor operatori și cea a operatorilor din UE sau din țările cu acorduri reciproce.

Consecința practică a acestei decizii este că operatorii economici din țări terțe care nu au încheiat acorduri specifice cu UE, deși pot participa la proceduri de achiziții publice dacă sunt admiși de entitatea contractantă, nu pot contesta deciziile acesteia invocând dreptul UE, ci doar în baza dreptului național aplicabil.

Această hotărâre reprezintă un reper important în jurisprudența CJUE privind achizițiile publice și relațiile comerciale externe ale UE, oferind claritate asupra regimului juridic aplicabil operatorilor economici din țări terțe și subliniind importanța acordurilor internaționale în asigurarea accesului reciproc la piețele de achiziții publice.