Alegeri 2008. Campanii, lideri si sondaje

de Simion ILIE
271 vizualizări

O perioada extrem de intensa si frumoasa s-a incheiat cum nu se poate mai nobil: am scris un capitol din cartea Alegeri 2008, publicata la Editura POLIROM, 2009 (ISBN 978-973-46-1416-5). Cartea aparuta sub ingrijirea lui Vladimir PASTI are 2 volume:

  • Volumul I – Campanii, lideri si sondaje
  • Volumul II – Continuitate si schimbare

Capitolul „Campania electorală 2008 – o radiografie a strategiilor discursive” face uz de cunostintele de marketing politic invatate in Franta cu ocazia Masterului facut la Toulouse si pe care am avut ocazia sa le exersez in cadrul departamentului de comunicare al INSOMAR.

Celor ce doresc sa aprofundeze subiectul, le pun la dispozitie GRATUIT versiunea electronica a capitolului scris de mine.

Mai jos va prezint un scurt extras din capitol:

III.    Model teoretic de întelegere a strategiilor discursive din câmpul politic

Instrumentele pe care le folosim pentru înţelegerea realităţii sunt întotdeauna reductoare, subiective şi imperfect adaptate complexităţii infinite a materialului primar. În plus ele condiţionează foarte puternic nu doar tipul rezultatelor obţinute, ci însuşi tipul problematicilor identificate „Quand on n’a qu’un marteau, tous les problèmes deviennent des clous.” Soluţia ieşirii din acest impas este aceea a diversificării acestor instrumente şi a adaptării lor la specificul „feliei de realitate” asupra căreia ne concentrăm.

Fideli observaţiei noastre anterioare, conform căreia o bună partea a marketingul politic românesc nu ţine cont de trăsăturile specifice câmpului politic, în cele ce urmează, vom propune un model semiologic de analiză a discursurilor actorilor politici. Înţelegerea strategiilor discursive şi a complicatelor lor metamorfozări care se pot produce în interacţiunea dintre actorii eşichierului politic este absolut esenţială mai ales dacă suntem de acord cu dictonul francez  conform căruia „gouverner c’est parler (…)” . A fortiori, a fi în opoziţie presupune foarte mult efort discursiv şi mai puţine posibilităţi de acţiune.

Orice actor politic este obligat în egală măsură să acţioneze şi să comunice, şi aceasta nu doar în campania electorală. Aşa cum remarcă Arendt Hannah (1983, p.235), acţiunea mută nu s-ar mai putea numi acţiune pentru că din ecuaţia ar lipsi actantul (actorul), cu alte cuvinte, putem încerca o analiză a felului cum acţionează actorii politici prin intermediul discursului lor public. Discursul politic îl considerăm a fi acel spaţiu de persuasiune în care se construieşte legitimitatea şi credibilitatea politicului, intermediar între valorile, idealurile, proiectele revendicate şi acţiunile efectuate (Charaudeau 2005).

A. Schema parcursului generativ al semnificatiei politice

Modelul semiologic de analiză a discursului politic, pe care-l vom construi în continuare, are la bază teoria parcursului generativ al semnificaţiei, modelizată de Greimas (1996), ilustrul semiotician francez.

Într-o primă fază, ne propunem să surprindem relaţiile de tensiune ce se formează între diferitele tipuri de limbaj performate pe scena politică în vederea construirii unei scheme logice de interacţiune discursivă adaptate specificităţii câmpului politic.

Într-o a doua etapă, vom utiliza acest model pentru o mai bună înţelegerea a tacticilor şi strategiilor de care au uzat partidele în campania electorală pe care o analizăm. În mod evident, vom fi consecvenţi în încercarea de a confirma ipoteza noastră iniţială conform căreia actorii politici din opoziţie sunt avantajaţi în campania electorală prin numărul mai mare de posibilităţi combinatorii între diferitele tipuri de limbaje. Acest fapt ar putea explica fenomenul rotaţiei partidelor la putere.

Dacă acest lucru este posibil în afara datelor electorale, el se va manifesta a fortiori şi în timpul campaniei electorale pentru că, în această perioadă, limitele dintre putere şi opoziţie tind a se estompa. Charaudeau remarca faptul că „dacă guvernarea se produce în sfera posibilului, adeziunea se produce în sfera dezirabilului”. Strategiile discursive utilizate în cele două cazuri vor fi diferite. Un partid aflat la guvernare uzează în principal de limbajul-acţiune, limbajul-justificare, limbajul-disimulare în timp ce un partid aflat în opoziţie va apela cu prioritate la limbajul-critic şi limbajul-promisiune (Charaudeau 2005).

schema articol alegeri2008

Cei care doresc sa descifreze relatiile prezentate in schema de mai sus pot descarca gratuit intregul articol folosind linkul de mai jos.

Campania electorală 2008 – o radiografie a strategiilor discursive (autor Simion ILIE)

S-ar putea să-ți placă...

Lasă un comentariu

+ 34 = 35

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web.