Dacă lucrezi în domeniul achizițiilor publice, cred că nu de puține ori ai fost tentat să exclami celebra replică scrisă de Caragiale acum mai bine de 130 de ani: „să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica”. Deși mă consider o fire progresistă, înclinată să adopte schimbarea relativ repede, de fiecare dată când aud cuvântul „simplificare”, mai ales ieșit din gura unor „experți” care nu au făcut mai nimic concret în toată viața lor profesională, mă cutremur instantaneu. Și totuși simplitatea este ceva bun și de dorit în multe aspecte ale vieții. Azi m-am gândit să sondez puțin pentru a afla de unde această aversiune inconștientă față de orice inițiativă slab motivată de simplificare a legislației.
Am remarcat cu ușurință că dorința aceasta de simplificare s-a manifestat plenar de-a lungul anilor într-un domeniu extrem de drag celor care doresc să se afirme pe scena publică: achizițiile publice. A nu se înțelege greșit, acest domeniu nu e singurul în care „simplificarea” să fi făcut ravagii. Poate concura cu succes, cred, și domeniul fondurilor europene. Iar când cele două domenii – achizițiile publice și fondurile europene – sunt combinate, rezultă un adevărat cocktail exploziv. Am mai scris despre asta acum ceva vreme, dar nu aș vrea să mă îndepărtez de subiectul ales în titlu.
Dacă aveți timp și răbdare, puteți face o cercetare în notele de fundamentare ale oricărei legislații adoptate în domeniul achizițiilor publice și vă garantez că, cel puțin în ultimii ani, apare cu obstinație cuvântul „simplificare”. Pentru cei mai ocupați, aveți aici rezultatele unui google search pentru „simplificarea legislației în domeniul achizițiilor publice”. Veți vedea că sunt ceva rezultate interesante :).
Pentru a arăta că nu-i de glumă cu simplificarea în achizițiile publice, din 2016, avem chiar și o denumire de procedură care să poarte mai departe stindardul „luptei pentru simplificare”. Cei care nu sunt obișnuiți să creadă omul pe cuvânt vor consulta să se convingă art. 68 alin (1) lit. i) și art. 113 din L98/2016 ce definesc, pentru prima dată în România, „procedura simplificată”.
Scurt istoric al „simplificării” în domeniul achizițiilor publice
În cele ce urmează, fără prea multe pretenții de exhaustivitate, vă prezint un inventar pur cantitativ al numărului de articole din legislația privind achizițiile publice din România post-decembristă (aveți și linkurile pentru a mă verifica 😉 ):
- OG nr. 12/1993 privind achiziţiile de bunuri şi investiţii publice – 31 de articole + Regulamentul aprobat prin HG nr. 63/1994 – 6 articole = TOTAL 37 articole
- OG nr. 118/1999 privind achiziţiile publice – 113 articole + Normele de aplicare aprobate prin HG nr. 729/2000 – 13 articole = TOTAL 126 articole
- OUG nr. 60/2001 privind achiziţiile publice – 111 articole + Normele de aplicare aprobate prin HG nr. 461/2001 – 58 articole = TOTAL 169 articole
- OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii – 307 articole + Normele de aplicare aprobate prin HG nr. 925/2006 – 107 articole = TOTAL 414 articole
Începând cu anul 2016 și până la momentul scrierii acestui articol, în Anul Domnului 2020, aflată în zodia simplificării, legislația în vigoare, aplicabilă în domeniul achizițiilor publice, este mai „suplă” ca niciodată:
- Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice – 240 articole + Normele de aplicare aprobate prin HG nr. 395/2016 – 171 articole = TOTAL 411 articole
- Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale – 257 articole + Normele de aplicare aprobate prin HG nr. 394/2016 – 173 articole = TOTAL 430 articole
- TOTAL = 841 articole
Facem precizarea că, în mod intenționat, nu am luat în calcul alte două reglementări aplicabile în domeniu care împreună au peste 100 de articole:
- Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac – 71 de articole
- OUG nr. 98/2017 privind funcția de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii – 31 de articole
În graficul de mai jos aveți o ilustrare a modului cum s-a „simplificat” legislația în domeniul achizițiilor publice.
Evident, metoda aleasă de mine pentru a-mi argumenta punctul de vedere este incompletă. Ar trebui să adaug o analiză comparativă a numărului de pagini aferente reglementărilor și ar fi interesant de analizat și numărul de „tentative de simplificare”.
Posibile cauze ale situației actuale
Oricât de tentant ar fi, cred cu tărie că ar fi prea simplist să aruncăm vina doar în spatele celor care au avut ocazia rând pe rând să „simplifice” legislația din domeniul achizițiilor publice.
Personal cred că există o altă cauză rădăcină și anume „neîncrederea” ca dominantă a relațiilor interumane la poporul român.
Cu cât ai mai puțină încredere în celălalt, cu atât, pentru a te proteja, simți nevoia să „guvernezi” relația cu cât mai multe reguli care să-ți ofere iluzia „siguranței”.
Conform datelor ce pot fi consultate pe portalul Our World Data, doar 7,07% dintre români consideră că „majoritatea oamenilor sunt de încredere”.
Pentru cei neîncrezători (sic!), aș vrea să precizez că graficul de mai sus este confirmat și de cercetările psihologului român Daniel DAVID (Psihologia poporului roman. Profilul psihologic al romanilor intr-o monografie cognitiv-experimentala) pe care le sintetizează chiar el astfel „Problema noastră este că, având o încredere mai scăzută în oameni, nu reuşim să cooperăm performant, astfel încât nu ne utilizăm acest potenţial valoros pe care îl avem (…)”
Și pentru că e posibil să fiți puțin sceptici cu privile la cercetările unui român, m-am gândit să las aici și o referință la studiile genialului psiholog social Gerard Hofstede trecut în neființă recent (12 februarie 2020) ce și-a dedicat viața studiului dimensiunilor culturale a națiunilor. Iată un mic grafic comparativ generat pe site-ul de vulgarizare a rezultatelor cercetărilor lui Hofstede. Veți observa cât de importantă este la români evitarea incertitudinii și cât de slabă este dimensiunea referitoare la indulgență/toleranță.
În loc de concluzii…
Motivul pentru care nu reușesc aceste tentative repetate de simplificarea a legislației în domeniul achizițiilor publice, care a ajuns la un grad de complexitate aproape imposibil de gestionat corect, este, în opinia mea, faptul că nu se tratează cauza rădăcină care a condus la această pletoră legislativă: neîncrederea.
Nici nu cred ca e cineva de condamnat, pentru că reconstruirea încrederii este un obiectiv ce ar putea fi atins în generații și nu într-un scurt ciclu electoral. Poate ar fi însă momentul să ne propunem la nivel de societate un astfel obiectiv, căci mai jos de atât nu ne putem duce!
În loc de concluzii, aș vrea să vă invit la reflecție redând 2 fragmente de pe site-ul lui Hofstede:
„În aceste culturi (n.r. cu o dimensiune puternică de evitare a incertitudinii) există o nevoie emoțională de reguli (chiar dacă regulile par să nu funcționeze niciodată)”
Sursa: https://www.hofstede-insights.com
sau
„Încrederea este, fără îndoială, una dintre cele mai mari atuuri atunci când vine vorba de facilitarea cooperării în grup (…). Are impact asupra unor obiceiuri simple, rutine, procese și roluri care ne cresc predictibilitatea și reduc incertitudinea. (…) Fără încredere, toate organizațiile și relațiile umane ar ajunge să se prăbușească.”
Sursa: https://www.hofstede-insights.com
