Cu o administraţie condusă politic de oameni incompetenţi şi paralizată de cangrena nepotismului şi a clientelismului, România a eşuat până acum în atragerea fondurilor europene. Am ratat astfel o importantă sursă de finanţare. Capitalul financiar nu va mai veni în România în aceeaşi măsură ca înainte de criză a avertizat Erik de Vrijer, şeful delegaţiei FMI, astfel că folosirea fondurilor europene în exerciţiul financiar 2014-2020 devine şi mai imperioasă.
Cu o proporţie de 10% în atragerea banilor UE, România s-a descurcat lamentabil în exerciţiul financiar 2007-2014. Neînţelegerea greşelilor făcute şi ignorarea direcţiei în care merge UE pot duce la o nouă ratare.
Simion Ilie, bursier Guvernul României, explică de ce am ajuns în această situaţie şi ce ar trebui făcut pentru schimbarea situaţiei
Proiecte puţine şi proaste
Simion Ilie, 34 de ani, unul dintre beneficiarii Bursei Guvernul României a făcut o analiză a eşecului absorbţiei banilor de la UE. Tânărul a urmat între 2006 şi 2008 două masterate în administraţie la Universitatea “Paul Sabatier”, Toulouse 3, Franţa, iar acum lucrează pe proiecte europene la Fundaţia Casa de Meserii a Constructorului.
Ca manager a câştigat un proiect strategic care a adus României 5 milioane de euro şi a oferit servicii de plasare pentru 6.000 de şomeri. “Faptul că de-a lungul ultimilor ani nu am promovat transparenţa, competiţia reală, valorizarea meritelor şi a rezultatelor, ci nepotismul, trucajul, corupţia, falsitatea şi superficialitatea a produs efecte vizibile, incontestabile şi dureroase pentru societatea românească, în toate domeniile şi, implicit, în cel legat de atragerea fondurilor europene”, a explicat tânărul.
Prima greşeală pe care a făcut-o România a fost aceea de a fi obsedată de atragerea fondurilor şi nu de impactul proiectelor sau corectitudinea cheltuirii banilor. “Am avut şi avem în continuare o fereastră de oportunitate uriaşă pe care o irosim din lipsă de capacitate administrativă cronică.
Oamenii competenţi (şi aici mă refer la bursierii Guvernul României, dar nu numai la ei) au fost daţi la o parte, crezându-se că “merge” să gestionezi proiecte de miliarde de euro şi cu “barmaniţe” sau “şoferi”.
Or, dacă principala ta problemă este să cheltuieşti nişte bani, asta o poate face oricine, nu e nevoie nici de prea multă minte şi nici de prea multă experienţă. Dar, dacă vrei ca aceşti bani să fie atraşi în proiecte generatoare de valoare adăugată este nevoie de gândire strategică, coerenţă procedurală, consultarea factorilor interesaţi, stabilitate organizaţională. Adică, de competenţă”.
Simion Ilie a adăugat că: “Eşecul exerciţiului financiar 2007-2014 este unul al clasei politice care, deşi a trâmbiţat atragerea fondurilor europene drept o prioritate strategică, nu a făcut ce trebuia să facă pentru ca acest deziderat să se transforme în fapte şi acţiuni concrete”.
Dacă a mai fost salvat ceva acesta a fost meritul mediului privat şi a organizaţiilor neguvernamentale care au scris şi au pus în practică proiecte cu buna credinţă şi dorinţa de a face ceva constructiv în domeniul în care activează.
“Se lucrează haotic”
Dar poate cea mai gravă problemă ţine de lipsa capacităţii administrative în gestionarea banilor. “Funcţionarii care se ocupă de acest domeniu strategic (cei care au mai rămas pentru că majoritatea oamenilor buni au plecat demult în mediul privat) sunt prost organizaţi de nemotivaţi. Se lucrează haotic, fără utilizarea unor instrumente absolut necesare pentru a face performanţă.
Este inadmisibil ca datele despre proiecte să fie introduse în două sisteme informatice diferite (ActionWeb şi SMIS), iar atunci când este nevoie de o situaţie de genul “valoarea cheltuielilor de tip FEDER efectuate” să nu poată fi generat pe computer un astfel de raport. Am dat doar un exemplu, dar ca acesta sunt cu sutele şi fiecare dintre aceste situaţii crează frustrare şi blocaj. Energia şi inteligenţa funcţionarilor din sistem este folosită în mod eronat”.
Funcţionari care trebuie să pună “bun de plată” pe cereri de rambursare de milioane de euro pe săptămână sunt plătiţi cu salarii derizorii de 400-500 de euro.
Ce ar trebui făcut pentru ca această situaţie să se schimbe? “Pentru succesul următorului exerciţiu financiar trebuie regândită o arhitectură instituţională coerentă, care să fie populată cu oameni competenţi şi bine motivaţi pe care să-i evaluezi în functiede rezultate. Cheltuiala pe care o va face statul român cu acei funcţionari se va întoarce înzecit. Trebuie să gândim strategic, nu contabiliceşte”, a conchis Simion Ilie.
5 soluţii de schimbare a situaţiei
Dacă vrea să-şi îmbunătăţească gradul de absorbţie, România trebuie să ia câteva măsuri la nivelul administraţiei.
1. Problemă: procesul de selecţie a proiectelor este lung, superficial şi netransparent.
Între momentul scrierii unui proiect şi semnarea contractului cu beneficiarul trece nu de puţine ori un an sau mai mult, timp pierdut iremediabil. Acum, trec de evaluare proiecte nefezabile, insuficient detaliate cu bugete necorelate cu rezultatele aşteptate.
Dacă în această etapă se greşeşte se produc efecte în lanţ. Soluţie: Structura cererii de finanţare şi grila de evaluare trebuie regândite. La nivel naţional, ar trebui organizat un corp de evaluatori de proiecte, după criterii transparente legate de expertiză şi experienţă, care să fie apoi repartizaţi conform unui algoritm aleatoriu în comisii de evaluare. Evaluările ar trebui verificate prin sondaj, de către o comisie externă.
2. Problemă: reguli instabile, incoerente, care acţionează retroactiv.
Acum, sunt semnate contracte şi acestea sunt modificate abuziv de cel de pe poziţia dominantă. Sunt publicate instrucţiuni care se dublează sau se bat cap în cap, în mod aberant, sunt introduse prevederi care retroactivează. Beneficiarul este un fel de ţintă în care se trage din toate poziţiile pentru simplul motiv că a avut îndrăzneala să se aventureze pe acest tărâm minat.
Când ceri socoteală, funcţionarii ridică din umeri şi îţi spun că nu e vina lor. Soluţie: Interdicţia de a schimba regulile în timpul jocului, odată semnat un contract să i se aplice regulile de la acel moment. Concentrarea pe aplicarea cu bună-credinţă a regulilor existente este mult mai profitabilă decât schimbarea fără încetare şi uneori chiar fără motiv a acestora.
3. Problemă: proceduri de raportare şi verificare formale sau neadecvate.
În acest moment, toate raportările se fac după nişte proceduri care pleacă de la premisa că beneficiarul este un infractor. Ne interesează excesiv de mult să ne acoperim de hârtii şi mult prea puţin ce se face în realitate. Ne concentrăm excesiv pe controlul financiar şi mai deloc pe controlul tehnic. Soluţie: simplificarea procedurilor de raportare şi verificare.
Crearea unor instrumente informatice integrate în care beneficiarii de proiecte să introducă input-uri, iar rapoartele să se genereze automat. Trebuie să se renunţe la modelul de rapoarte “roman” şi să ne axăm pe tip de rapoarte sintetice, tabelare. Ar trebui să primeze vizitele la faţa locului care să surprindă veridicitatea activităţilor şi a rezultatelor obţinute.
Benenficiarii nu trebuie băgaţi toţi în aceeaşi oală. Cei care greşesc sau fură, trebuie sancţionaţi, iar cei care implementează cu bună-credinţă şi profesionalism un proiect, trebuie sprijiniţi şi valorizaţi.
4. Problemă: fluxul de plăţi către beneficiari nu este reglat.
Acum, i se cere unui ONG să găsească soluţii de finanţare pentru a acoperi întârzieri de plată de circa 16-18 luni sau mai mult, în condiţiile în care obligaţia lui contractuală este de a asigura 2% din valoarea proiectului. Soluţie: Reglarea fluxului de plăţi către beneficiari, cu respectarea termenelor de plată pentru cererile de rambursare de 45 de zile.
Pentru aceasta ne trebuie un corp de verificatori competenţi şi motivaţi care să rămână în respectivele structuri. Având în vedere complexitatea acestor verificări este imposibil să faci performanţă cu oameni care vin, stau 3-6 luni şi apoi pleacă. Pentru proiectele la care cota de cofinanţare pe care o asigură beneficiarul, prefinanţarea ar trebui să fie de 25-30% aşa cum se face şi în alte ţări, nu de 10% în două tranşe, cum este la noi.
5. Problemă: beneficiarii nu sunt învăţaţi cum să facă să nu greşească.
Lipsa de îndrumare şi de preocupare pentru prevenirea erorilor sunt cronice în sistem. Nu de puţine ori, beneficiarilor nu li se răspunde la solicitările de clarificări, nu sunt sprijiniţi sau învăţaţi cum să procedeze ca să nu greşească. Soluţie: autorităţile trebuie să înţeleagă că până la control şi sancţionare, trebuie să existe coordonare şi îndrumare.
Pentru aceasta, trebuie ca ofiţerii de proiect să fie formaţi în acest spirit. Trebuie să existe o proporţionalitate a sancţiunilor aplicate. În România, în mod eronat, orice neobservare a unei reguli, indiferent dacă este vorba despre un prejuduciu sau nu, este sanţionată cu declararea neeligibilă în proporţie de 100% a cheltuielii.
Articolul a fost publicat si in …
